îmi amintesc zilele când adunam zăpada
așteptând să răsară surâsul în buricele degetelor
auzisem că așa se întâmplă dacă pictezi altarul înainte
de primul îngheț și săruți un poet pe câmpiile unde caii
sunt păscuți la gleznă de corb
aurul sfinților mei era verde și îngerul
își făcea de lucru cu rotundul semnului mirării
doar poetul, poetul
știți, nu-l sărutasem decât în vis
de teamă să nu se lipească tristețea de buze
și s-o risipesc la prima suflare
Superb Ioana. Ai mai postat si tu ceva :*
RăspundețiȘtergeresi eu visez de mult sa sarut o poeta. poate din asta sa se nasca o metafora a vietii...
RăspundețiȘtergeresuperba poezie!
app: stii ca in nr de august a revistei Helis, ti s-au publicat o pagina intreaga de poezii?
Felicitari!
Cat de talentata esti! Bravo ! :*
RăspundețiȘtergere