hienele râd fericite
au căpătat o groapă de gunoi
le privesc gurile genune cum scuipă
falangele albite
și bucăți din trupul care se zbate
căutându-și liniștea de după
lipesc cu clei din urechile surde capacul
tomberonului cu craniu desenat
și-și trec limbile piele de broască
peste plasticul încălzit cu ultima suflare a lunii
prin porii gresați
sufetul își face loc să iasă
nesățioase inspiră, inspiră
crezând că-l pot aduna
urla când simt fierbințeala cum le cuprinde
prea târziu își lărgesc nările
cu gheare spirală
auzi? au agățat prostia în carnea oțeloasă
și se chinuie să o scoată
înnebunite de puterea cuvântului
dezbracă pielea de broască
își acoperă goliciunea cu ochii
și sfârcurile crăpate de supt
le ascund în marsupiu
ce fețe hidoase
le șoptesc în creștetul capului !
