privesc cerul însemnat cu triunghiuri
se întorc iubite cocorii
și ciocurile lor intră în mine
purtând furia unui glonț ricoșat
din inima iernii
punem dragostea la rădăcina unui înger
numărăm secundele
în care nu o putem aştepta
primeniţi de duminică
frigul pleacă luând după el
crivăţul şuierat peste câmp
o vreme nu spunem nimic
apoi
împărţim hohote de râs ca pe o bucată de pâine
stropită cu vin
scuzati pleonasmul, dar mai sublim de atât se poate?
RăspundețiȘtergereRomeo, ai rezonat si ma bucur ca e pe gustul tau! Traim intr-o lume unde poezia se vrea la extreme. Eu doar am incercat sa spun simplu ce simt. Rad! Ialomiteni domnule, ialomiteni!
RăspundețiȘtergerecu drag pentru tine, ioana
Când am afirmat că în veacul ce va să vină poezia va fi dominată de creaţia feminină, nu cred că am greşit , deşi nu sunt profet. Dar am această viziune a viitorului în poezie. Trebuie să-ţi mărturisesc sincer că poezia ta, dominată de lirism vizează sentiemntul iubirii la marginea durerii , sau mai degrabă se situează între durerere şi fericire. Ioana am încredere că vei fi la înălţimea prozodiei moldovene, căci în poemele tale se întrevede orizontul apropiat al unei adevărate poete.
RăspundețiȘtergere