în gara cu turnuri de apă se plimba fără să-i pese
că oamenii șușoteau sub umbrelă când trecea pe lângă ei
visa soldatul zămislind o fîntîna din cuvinte
și atunci parcă îl auzea aievea
vezi tu adela cerul e doar o sufită
în spatele căreia Dumnezeu se joacă mereu cu lumina
după un timp soldatul a plecat la datorie
adela plângea peste pungile colorate care creșteau în ghivece
fără să țină cont că nimeni, nici măcar el nu-i putea promite
o dimineață cu flori de culoarea dermatografului scurs pe obraz
înfășurată în eșarfa verde tomnatec adela pălea
poate era frigul de vină sau poate
căuta un loc unde să încapă așteptările
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu