nevoia de surâs

îmi amintesc zilele când adunam zăpada
așteptând să răsară surâsul în buricele degetelor
auzisem că așa se întâmplă dacă pictezi altarul înainte
de primul îngheț și săruți un poet pe câmpiile unde caii
sunt păscuți la gleznă de corb

aurul sfinților mei era verde și îngerul
își făcea de lucru cu rotundul semnului mirării
doar poetul, poetul
știți, nu-l sărutasem decât în vis
de teamă să nu se lipească tristețea de buze
și s-o risipesc la prima suflare

darul de smirna

până la ziua ta sunt sute de nopţi
mai lungi decât sute de zile şi peste ziduri
literele nu stau să iasă rotunde, îmi tremură mâna
îţi scriu despre puiul de tigru ajuns la vremea înțărcatului
îl învăţ săritura prin cercul de foc. ce zici?
am găsit şi un circ unde nu se moare din prea mult curaj
acolo, cu răsuflarea zburdând înspre oameni se joacă pisiceşte
într-o zi mi-a adus în gură un iepure alb
nu era destulă linişte pentru strigătul de întâmpinare


ieri am gătit o prăjitură cu prune şi mirosea atât de bine,
încât puiul a refuzat prima bucată de om.
suge iritat din sânul meu stâng
de două ori mai mare decât celălalt. am cardiomegalie
ştii? un prieten a murit din asta
eu port doar un sutien push-up care îmi maschează defectul

cu latura de opt și foaie de aur

îngerul meu plămădește chirpici
din cele mai galbene paie
fii și tu un mesager normal
cu arc și săgeți îl rugam
când venea seara obosit
își lepăda aripile pe brațele mele
și atunci mă cuprindea
bucuria inimii

în prima duminică după Sfântul Ilie
a venit cu mâinile arse
o coadă de tăciune căzuse în lan
în ochii lui durerea glisa
îngerii nu plâng doar își acoperă ochii
cu apă neîncepută.
hai să mergem în sala de așteptare
îți spăl rănile până spre dimineață
când singurul doctor de îngeri
dă consultații pe gratis           

oamenii sunt mari îmi spuneam

toată noaptea m-am cățărat pe un perete de stâncă
am trecut prin hornuri spălate de pietre
nu vedeam întinderea
se făcea că deasupra sunt ape
degetele căutau fisuri sub tălpi
o cărare asemenea celei desenate întâia oară de mine
se lățea până unde sfârşea foaia
mă întrebam de ce soarele e în dreapta
luna în stânga între ele pe drumul străjuit de copaci
eu doar un punct

prăvălia cu 120 de uși

ai strâns jucăriile într-o zi
m-ai lăsat fără să-ți pese
că nu am degete învățate să descuie

încerc să-mi dresez gândul
ca pe un câine de vânătoare abia apuc
să șoptesc "sesam, deschide-te"
și prima ieșire îmi dezvăluie amintirea
oamenilor cuprinși în durerile facerii
privesc. mă întorc spunându-mi
destul

eu vin din mine însămi
îmi clocesc inima în gură
o întorc ușor cu grija
plăpândului din lumină

așadar este mâine

erau căpiţe de grâu şi boabe încolţite sub brazdă
în dreapta paiul dădea spic în stânga abia înfrăţea
doar faţa pământului şuiera a plecare


îndoia pagina cu băgare de seamă
întindea mâinile să mângâie iepurele pitit în culcuş
fără să gândească o clipă că oamenii au cunoscut frica aşa


în cameră mirosul de mușcată printre hainele ei
era semn că în fereastră Dumnezeu își spălase obrazul

se întorc iubite cocorii

privesc cerul însemnat cu triunghiuri
se întorc iubite cocorii
și ciocurile lor intră în mine
purtând furia unui glonț ricoșat
din inima iernii


punem dragostea la rădăcina unui înger
numărăm secundele
în care nu o putem aştepta
primeniţi de duminică




frigul pleacă luând după el
crivăţul şuierat peste câmp
o vreme nu spunem nimic
apoi
împărţim hohote de râs ca pe o bucată de pâine
stropită cu vin