sub cer cu iarnă în palme

m-a trezit în noapte
cântatul cocoșului
și m-am întrebat
ce-ar fi să-i pictez
remușcarea
în culorile cerului


o clipă
cineva se uită
ridicat pe vârfuri la fereastră
zicându-mi:
aruncă penelul ! cu degetele ară
și ziua pământul
curând ai să înveți
cum vântul înrămează văzduhul


respir.
mi-e teamă să nu dezgolească lumina
fumul nărilor
sub cer cu iarnă în palme

desen

desen

gând

aștept

țărmul pustiu
îți ascunde pașii

din roșul apus
înserarea fură
marea învolburată
mă umple de vise
strâng la piept icoana

în palme
nisip

în cuib doar puii

mă orbea. era albă

atât de albă încât

am ridicat mâinile

nedorind să mâhnesc dărnicia                          

pe patul din iarbă

își leapadă rochia udă de brumă

spre ziuă

caută cântecul cocorilor

în cuib

doar puii

visează să zboare

Ploaia care colorează

mâine

îți spun te iubesc

astăzi se joacă copilul

în ploaie

cântă timid ieși soare

 ieși

petale rup

una câte una

șoptesc

în  gând “ne m’oubliez mye”.

buricele degetelor

împrumută

seninul ochiului

obosit

stropii colorează pielea

și restul din mine

trăsura cu aripi de lăcustă

ești atât de frumoasă
cum alergi despletită
printre degete
ca un plâns de copil
secunda furişează
în mine neliniști 

ascult

izvorul și sufletul cântă

doar trăsura 

cu aripi de lăcustă

îmi trece grăbită pe 

poduri